Shop Mobile More Submit  Join Login
About Literature / Hobbyist Raluca Daniela24/Female/Romania Recent Activity
Deviant for 9 Years
Needs Core Membership
Statistics 213 Deviations 3,759 Comments 20,263 Pageviews
×

Newest Deviations

Random Favourites

deviantID

sii-kei's Profile Picture
sii-kei
Raluca Daniela
Artist | Hobbyist | Literature
Romania
I very rarely hang on DA nowadays. You can find me on my personal site.

Personal site: maribranze.ro/
Goodreads: www.goodreads.com/user/show/24…
Youtube: www.youtube.com/user/confusedk…
MyAnimeList: myanimelist.net/profile/Sii_Ke…
Interests
E a doua oară anul ăsta şi una dintre puţinele dăţi în viaţă când termin de citit o carte atât de reuşită, de surprinzătoare şi de intensă, încât simt şi la ore după sângele fierbând în mine; şi simt o invidie imensă că stilul meu de a scrie nu e aşa experimentat, că povestea mea încă nu a atins acelaşi nivel, că nu reuşesc să transmit acelaşi neaşteptat la fiecare pas.

Iniţial, mă gândeam să scriu, pur şi simplu, un review al cărţii. Să prezint lumii o imagine obiectivă a ceea ce am citit, presărată pe alocuri cu impresii personale. Dar cred că postul ăsta e mai mult pentru mine. Mai mult ca să îmi explic mie de ce m-a prins atât de mult The first fifteen lives of Harry August de Claire North şi cum se raportează la ceea ce scriu eu acum.

Premisa cărţii e simplă: personajul principal, Harry August, îşi repetă aceeaşi viaţă la nesfârşit, reţinând amintirile vieţilor anterioare. Există un club secret pentru oamenii ca el – kalachakra – denumit Cronus Club. Cunoştinţele din viitor sunt transmise de la copil nemuritor la adult nemuritor la copil la adult şi aşa mai departe în cadrul clubului şi există o singură regulă: să nu se schimbe cursul istoriei. Bineînţeles, la un moment dat cineva chiar influenţează serios istoria: un kalachakra se apucă să aducă în prezent tehnologii din viitor (sperând să creeze o maşinărie omniscientă de observat universul) şi grăbeşte sfârşitul lumii – iar Harry e cam singurul care poate să îl oprească, urmărindu-l în decurs de mai multe vieţi.

Bine, poate că plotul nu pare foarte complex, însă modul în care e prezentat – non liniar, sărind de la o viaţă la alta, sărind de la evenimente din 1970 la evenimente din 1940 şi apoi 1990 – creează o atmosferă anume a cărţii foarte distinctă. La început, mi s-a părut destul de greoi şi plictisitor, pentru că primele trei vieţi ale lui Harry chiar erau plictisitoare – însă autoarea îşi asumase acest aspect: pe măsură ce înainta în vieţi, personajul ajungea să aibă parte de acţiune, întrebări, dezvoltare tot mai mare, totul se ramifica şi se complica, iar piesele care iniţial păruseră inserate aiurea începeau să se lege într-un mod absolut minunat. Credeam că întrevăd sfârşitul după primele 100 de pagini; după încă 100, credeam că va fi altul; după încă 100, eram convinsă ca ştiu care va fi plot twistul de la sfârşit; şi totuşi, am putut întrevedea sfârşitul adevărat abia în ultimele 15-20 de pagini şi mi s-a părut teribil de satisfăcător, de neaşteptat, de sucit.

Şi citind această carte, am (re)descoperit acele elemente care îmi plac la nebunie într-o poveste şi care îmi influenţează (mai mult sau mai puţin) romanul pe care îl scriu acum.

În primul rând, ideea de nemuritori. În First fifteen lives of Harry August, nemuritorii sunt non-liniari, repetându-şi aceeaşi viaţă la nesfârşit; în cartea mea, nemuritorii sunt însă liniari. Totuşi, avem ceva la comun: dacă în cartea citită un plot point este păstrarea secretului punctului de naştere al nemuritorilor, la mine în carte contează punctul primei morţi (şi a regenerării) lor; cât despre de ce, motivele sunt puţin diferite şi nu voi intra în ele.

Apoi... timelineuri multiple care se repetă. Sunt un mare fan al poveştilor de acest tip, dacă sunt executate bine (ca în acest caz!), deşi nu am inclus aşa ceva la mine în carte; ar fi devenit prea complex subiectul.

Apoi... am să le includ pe toate în acelaşi paragraf, pentru că uneori sunt greu de delimitat una de alta. Conspiraţii care durează zeci (sau sute!) de ani, eroi care devin anti-eroi în proces, antagonişti care devin anti-antagonişti, senzaţia absolută de mindfuck, sfârşit care îţi răstoarnă aşteptările (nu neapărat pentru că e un plot twist, ci pentru că cineva şi-a asumat un risc imens pentru a-l obţine), umor subtil...

Şi încă ceva. Aici am avut discuţii cu vreo trei persoane diferite despre subiect şi nu ştiu dacă m-au înţeles. Cartea avea scene de torturare a personajului; erau două momente distincte, foarte intense, foarte dureroase, foarte incorecte faţă de personaj. Iar eu-ca-cititor am simţit durerea, frustrarea, distrugerea personajului aşa cum era intenţionat, iar eu-ca-autor am simţit... un rânjet imens în colţul gurii, pentru că îmi dădeam seama că am dat de momentele definitorii, de neîntors, ale personajului, de esenţa lui, de motivaţia care avea să îl propulseze mai departe şi să îi determine viitorul curs al acţiunii. Până la urmă, ar fi putut să nu fie scene de tortură. Ar fi putut să fie pur şi simplu veşnicul tragic backstory; sau o revelaţie complet neaşteptată, care îi răsturna lumea protagonistului; sau un eveniment care îl ia pe nepregătite şi îl aruncă într-o situaţie critică. Cert e că în First fifteen lives of Harry August, rolul a fost preluat de scenele de tortură, care au creat acele momente intense în care, după mult suspans, simţi că îţi vine să arunci cartea (sau, în cazul meu, readerul) din mână, să te învârţi pe loc de câteva ori, să pufneşti, să îţi loveşti pumnii unul de altul şi apoi să reiei cititul, tot mai prins în poveste.


Dar am menţionat la începutul postului că e a doua carte citită în acest an care mi-a dat o frustrare imensă.

Cea dintâi a fost Villain de Shuichi Yoshida – un roman poliţist japonez howdunnit. Villain a avut în ea altceva care apare şi la mine în carte: multiple puncte de vedere, funcţie de personaj, unele la persoana I, altele la persoana a III-a; toate conlucrând în aşa fel, încât să creeze un sfârşit care ar fi putut avea dublu sens. De fapt, Villain te lasă în ambiguitate; am povestit subiectul multiplor oameni şi fiecare mi-a spus foarte hotărât care dintre sfârşituri i se pare plauzibil şi care i se pare povestea de cover up; am rămas şi eu surprinsă cât de mult se deosebeau părerile şi cu câtă vehemenţă era anulată varianta "neplauzibilă" funcţie de gustul fiecăruia.

În încheiere... mi-am creat un nou shelf pe Goodreads, intitulat "wish I could write like this". Momentan am pus doar aceste două cărţi; sunt sigură că dacă mă apuc să îmi scotocesc lista de cărţi citite, voi da şi de altele care merită menţionate.

Între timp... mă voi întoarce la scris Convenţia nemuritorilor. Speram să pot termina primul draft în aprilie, în cadrul Camp NaNoWriMo. Din păcate, constat că acţiunea se lungeşte şi va trebui să tai câteva mii de cuvinte în final. Dar mai e până atunci.

Activity


E a doua oară anul ăsta şi una dintre puţinele dăţi în viaţă când termin de citit o carte atât de reuşită, de surprinzătoare şi de intensă, încât simt şi la ore după sângele fierbând în mine; şi simt o invidie imensă că stilul meu de a scrie nu e aşa experimentat, că povestea mea încă nu a atins acelaşi nivel, că nu reuşesc să transmit acelaşi neaşteptat la fiecare pas.

Iniţial, mă gândeam să scriu, pur şi simplu, un review al cărţii. Să prezint lumii o imagine obiectivă a ceea ce am citit, presărată pe alocuri cu impresii personale. Dar cred că postul ăsta e mai mult pentru mine. Mai mult ca să îmi explic mie de ce m-a prins atât de mult The first fifteen lives of Harry August de Claire North şi cum se raportează la ceea ce scriu eu acum.

Premisa cărţii e simplă: personajul principal, Harry August, îşi repetă aceeaşi viaţă la nesfârşit, reţinând amintirile vieţilor anterioare. Există un club secret pentru oamenii ca el – kalachakra – denumit Cronus Club. Cunoştinţele din viitor sunt transmise de la copil nemuritor la adult nemuritor la copil la adult şi aşa mai departe în cadrul clubului şi există o singură regulă: să nu se schimbe cursul istoriei. Bineînţeles, la un moment dat cineva chiar influenţează serios istoria: un kalachakra se apucă să aducă în prezent tehnologii din viitor (sperând să creeze o maşinărie omniscientă de observat universul) şi grăbeşte sfârşitul lumii – iar Harry e cam singurul care poate să îl oprească, urmărindu-l în decurs de mai multe vieţi.

Bine, poate că plotul nu pare foarte complex, însă modul în care e prezentat – non liniar, sărind de la o viaţă la alta, sărind de la evenimente din 1970 la evenimente din 1940 şi apoi 1990 – creează o atmosferă anume a cărţii foarte distinctă. La început, mi s-a părut destul de greoi şi plictisitor, pentru că primele trei vieţi ale lui Harry chiar erau plictisitoare – însă autoarea îşi asumase acest aspect: pe măsură ce înainta în vieţi, personajul ajungea să aibă parte de acţiune, întrebări, dezvoltare tot mai mare, totul se ramifica şi se complica, iar piesele care iniţial păruseră inserate aiurea începeau să se lege într-un mod absolut minunat. Credeam că întrevăd sfârşitul după primele 100 de pagini; după încă 100, credeam că va fi altul; după încă 100, eram convinsă ca ştiu care va fi plot twistul de la sfârşit; şi totuşi, am putut întrevedea sfârşitul adevărat abia în ultimele 15-20 de pagini şi mi s-a părut teribil de satisfăcător, de neaşteptat, de sucit.

Şi citind această carte, am (re)descoperit acele elemente care îmi plac la nebunie într-o poveste şi care îmi influenţează (mai mult sau mai puţin) romanul pe care îl scriu acum.

În primul rând, ideea de nemuritori. În First fifteen lives of Harry August, nemuritorii sunt non-liniari, repetându-şi aceeaşi viaţă la nesfârşit; în cartea mea, nemuritorii sunt însă liniari. Totuşi, avem ceva la comun: dacă în cartea citită un plot point este păstrarea secretului punctului de naştere al nemuritorilor, la mine în carte contează punctul primei morţi (şi a regenerării) lor; cât despre de ce, motivele sunt puţin diferite şi nu voi intra în ele.

Apoi... timelineuri multiple care se repetă. Sunt un mare fan al poveştilor de acest tip, dacă sunt executate bine (ca în acest caz!), deşi nu am inclus aşa ceva la mine în carte; ar fi devenit prea complex subiectul.

Apoi... am să le includ pe toate în acelaşi paragraf, pentru că uneori sunt greu de delimitat una de alta. Conspiraţii care durează zeci (sau sute!) de ani, eroi care devin anti-eroi în proces, antagonişti care devin anti-antagonişti, senzaţia absolută de mindfuck, sfârşit care îţi răstoarnă aşteptările (nu neapărat pentru că e un plot twist, ci pentru că cineva şi-a asumat un risc imens pentru a-l obţine), umor subtil...

Şi încă ceva. Aici am avut discuţii cu vreo trei persoane diferite despre subiect şi nu ştiu dacă m-au înţeles. Cartea avea scene de torturare a personajului; erau două momente distincte, foarte intense, foarte dureroase, foarte incorecte faţă de personaj. Iar eu-ca-cititor am simţit durerea, frustrarea, distrugerea personajului aşa cum era intenţionat, iar eu-ca-autor am simţit... un rânjet imens în colţul gurii, pentru că îmi dădeam seama că am dat de momentele definitorii, de neîntors, ale personajului, de esenţa lui, de motivaţia care avea să îl propulseze mai departe şi să îi determine viitorul curs al acţiunii. Până la urmă, ar fi putut să nu fie scene de tortură. Ar fi putut să fie pur şi simplu veşnicul tragic backstory; sau o revelaţie complet neaşteptată, care îi răsturna lumea protagonistului; sau un eveniment care îl ia pe nepregătite şi îl aruncă într-o situaţie critică. Cert e că în First fifteen lives of Harry August, rolul a fost preluat de scenele de tortură, care au creat acele momente intense în care, după mult suspans, simţi că îţi vine să arunci cartea (sau, în cazul meu, readerul) din mână, să te învârţi pe loc de câteva ori, să pufneşti, să îţi loveşti pumnii unul de altul şi apoi să reiei cititul, tot mai prins în poveste.


Dar am menţionat la începutul postului că e a doua carte citită în acest an care mi-a dat o frustrare imensă.

Cea dintâi a fost Villain de Shuichi Yoshida – un roman poliţist japonez howdunnit. Villain a avut în ea altceva care apare şi la mine în carte: multiple puncte de vedere, funcţie de personaj, unele la persoana I, altele la persoana a III-a; toate conlucrând în aşa fel, încât să creeze un sfârşit care ar fi putut avea dublu sens. De fapt, Villain te lasă în ambiguitate; am povestit subiectul multiplor oameni şi fiecare mi-a spus foarte hotărât care dintre sfârşituri i se pare plauzibil şi care i se pare povestea de cover up; am rămas şi eu surprinsă cât de mult se deosebeau părerile şi cu câtă vehemenţă era anulată varianta "neplauzibilă" funcţie de gustul fiecăruia.

În încheiere... mi-am creat un nou shelf pe Goodreads, intitulat "wish I could write like this". Momentan am pus doar aceste două cărţi; sunt sigură că dacă mă apuc să îmi scotocesc lista de cărţi citite, voi da şi de altele care merită menţionate.

Între timp... mă voi întoarce la scris Convenţia nemuritorilor. Speram să pot termina primul draft în aprilie, în cadrul Camp NaNoWriMo. Din păcate, constat că acţiunea se lungeşte şi va trebui să tai câteva mii de cuvinte în final. Dar mai e până atunci.
INVIDIE DE SCRIITOR
Textul a apărut şi ca un post pe siteul meu: www.maribranze.ro/maribranze/i…
Loading...
When they cry Secret Santa 2015 by sii-kei
When they cry Secret Santa 2015
This year, I took part in a little Umineko/Higurashi-related Secret Santa on tumblr and decided to draw Beato x Battler in a wintery scene! Hadn't drawn using the tablet in almost a year and it was very fun and refreshing.
Loading...

I am 38 000 words into my NaNoWriMo book and I still haven’t killed my character yet. Also, I started this as a satire, but it’s slowly turning into a mystery.

I am laughing at my past self for thinking that I will be able to finish this book in less than 50k words. Now, it seems to me even 60k won’t be enough with what I have planned in mind.

  • Listening to: Elbow
  • Reading: Higurashi When they cry: Chapter 2 Watanagashi
  • Drinking: Chamomille tea
As of today, I am 30 000 words into my NaNoWriMo novel! :D
I am starting to love NaNoWriMo for motivating me so much to write! :D The most useful thing was the fact that I had a concrete idea in my head on day 1. Also some nifty little character charts that describe each character's fundamental motivation and the conflicts between characters. Myup; conflict is essential.

Also... I am enjoying Nano so much that is is distracting me from real work. Ouchie!
  • Listening to: Muse
  • Reading: To Darkness and to Death - Julia Spencer Fleming

Donate

sii-kei has started a donation pool!
100 / 636
Please help me become a Premium Member!

You must be logged in to donate.
  • spoems
    Donated Dec 9, 2012, 1:36:21 PM
    100

AdCast - Ads from the Community

×

Groups

Friends

Comments


Add a Comment:
 
:iconjoeslucher:
JoeSlucher Featured By Owner Nov 23, 2015  Professional Digital Artist
Thanks for the fave!
Reply
:iconsii-kei:
sii-kei Featured By Owner Nov 24, 2015  Hobbyist Writer
My pleasure!
Reply
:icondragonfuture:
dragonfuture Featured By Owner Nov 2, 2015  Hobbyist Photographer
Thanks for the fave! :love:
Reply
:iconsii-kei:
sii-kei Featured By Owner Nov 2, 2015  Hobbyist Writer
My pleasure!
Reply
:icondragonfuture:
dragonfuture Featured By Owner Nov 2, 2015  Hobbyist Photographer
Thanks for the new fave too, and the Llama badge :D
Reply
:iconlindartz:
LindArtz Featured By Owner Oct 29, 2015

Thanks so much for faving! :hug: :heart:!! :pumpkin:

Reply
:iconsii-kei:
sii-kei Featured By Owner Nov 1, 2015  Hobbyist Writer
My pleasure! Keep on making awesome art! :D
Reply
:icontheunsquishedgoomba:
TheUnsquishedGoomba Featured By Owner Oct 28, 2015  Hobbyist Writer
(Belated) Thanks for the :+fav: :D
Reply
:iconsii-kei:
sii-kei Featured By Owner Oct 28, 2015  Hobbyist Writer
My pleasure! I do enjoy your writings! Keep them coming!
Reply
:iconshiningsteel:
ShiningSteel Featured By Owner Oct 26, 2015  Hobbyist Writer
:iconmultifaveplz:
Reply
Add a Comment: